„Chiar acum în Botoșani: O femeie, doar cu copilul ei nenăscut, mergea la piață.”…
Chiar acum, în Botoșani, într-o dimineață liniștită de primăvară, o femeie mergea singură pe o alee pustie. Avea pasul hotărât, dar privirea visătoare. Orașul abia se trezea, iar razele soarelui mângâiau discret trotuarele încă reci.
Femeia nu era cu adevărat singură. În pântecele ei purta o viață nouă — copilul ei nenăscut, care creștea în taină, ocrotit de trupul și inima ei. Deși nu i se vedea chipul, ea îi simțea prezența cu fiecare pas și cu fiecare bătaie de inimă.
Mergea spre piață, un loc obișnuit pentru mulți, dar care pentru ea devenise un ritual. Cumpăra fructe proaspete, legume atent alese și uneori o floare mică, ca simbol al bucuriei simple. Își imagina că într-o zi le va povesti copilului ei despre aceste dimineți.
Fiecare gest al ei era plin de grijă și iubire. Își proteja burtica cu mâinile, ca într-o îmbrățișare mută. Deși nu avea pe nimeni alături, prezența copilului îi dădea forță. Era mamă deja, chiar dacă încă nu auzise primul plânset.
Pe drum, trecătorii o priveau uneori în treacăt, fără să știe povestea ei. Dar ea zâmbea în sinea ei — avea un secret minunat, o speranță care o însoțea la fiecare pas. În mijlocul agitației orașului, ea trăia o poveste de iubire tăcută.
Ajunsă la piață, a început să aleagă atent legumele. Nu se grăbea. Fiecare alegere era făcută cu gândul la sănătatea copilului, la zilele ce vor veni. O vânzătoare i-a zâmbit cald, poate intuind ceva din lumina aceea specială din ochii ei.
Și astfel, într-o dimineață obișnuită din Botoșani, o femeie și copilul ei nenăscut au făcut împreună o mică călătorie. O poveste simplă, dar profundă. Una pe care, poate, într-o zi, acel copil o va auzi chiar de la mama lui.
